Să fie frumos

image

Eu vreau lângă mine un bărbat frumos. Ştiu: sunt superficială, pun preț pe fizic, am spiritul critic mult prea bine dezvoltat. Sunt, ei bine… pretențioasă. Da, ăsta e cuvântul potrivit. Nu accept pe oricine în preajma mea şi nu vreau să trăiesc alături de cineva care îmi displace. Am încercat, îți jur, dar nu merge. Bineînțeles, nici caracterul nu-i de neglijat. Iar acum veți spune: Unde gaseşti tu barbat frumos, deştept şi devreme acasă? Iar eu îți voi răspunde: nu-l voi căuta. Într-o zi de toamnă, sau iarnă poate, mă voi plimba pe stradă şi voi vedea un necunoscut ce-mi pare interesant. Nu e de o frumusețe rară, dar are acel ceva. Are un eu propriu ce sclipeşte. Are o aură mai clară ca toate aurele pe care le-am citit până acum şi nişte ochi de-a dreptul superbi. Îmi place, ştiu că e el. Poate pentru tine sau pentru ea nu e frumusețea întruchipată, dar pentru mine, el e perfect.
image

Frumusețea e relativă, dar e importantă. Niciodată, dar niciodată, nu mi-aş incuraja prietena cea mai bună să fie cu tipul ăla pentru că mi l-a prezentat ca fiind deştept, amuzant, de treabă sau drăguț. Nu! El pentru ea trebuie să fie…frumos. Atunci când în gândul unei fete un băiat e frumos, e frumos atât fizic, cât şi moral. Când iubeşti, un om e frumos pentru tine. Nu drăguț sau de treabă. Ține minte asta.

Toamna la malul mării

Mi-e dor. De ce mi-e dor? Nici eu nu ştiu cu exactitate. De câteva zile mă pierd printre formule matematice, caiete prăfuite scoase din sertare, manuale cumpărate de la foşti elevi şi gânduri stinghere. Vreau la mare. Îți imaginezi cât de frumos trebuie să fie la mare, toamna? Rochia mângâiată de briză,  tălpile gâdilate delicat de nisipul fin, ochii privind în zarea colorată cu infinitul albastru şi gândul, gândul pierdut printre valuri.
image

Asta e ceea ce vreau. Să mă teleportez acolo şi să-mi perind spiritul printre stolurile infinite de pescăruşi ce galopează deasupra mării. Iar noaptea… noaptea trebuie să fie frig iar marea, rece. Nisipiul pe semne că e ud şi luna, de o rotunjime perfectă, se scufundă printre stele. Ele sunt singura lumină de pe plajă. Dansează pe cer şi-şi măsoară, distrate, reflexia în marea cea neagră. Peisajul e sălbatic. Îmi dă fiori şi asta mă-ncălzeşte. Luna devine sângerie şi apoi se înneacă în mare. Bolta prinde nuanțe albăstrui, vişinii, roşiatice şi aurii. Stelele au dispărut de mult iar din imensa intindere de apă se strecoară soarele. E răsăritul. O pânză fină de ceață imprejmuieşte plaja, şi chiar dacă briza e mai rece ca niciodată, nu pot spune că mi-e frig. Doar vreau să păşesc afară din vis şi să fiu acolo.
image

Muzica în sânge

Eram acolo sus, cu mirofonul prins strâns între palme şi inima fremătându-mi nebuneşte. Nu puteam privi înainte, erau prea mulți. Ochii lor mă fixau şi buzele lor strigau un mut „cântă, vrem să ştim ce poți!”. Hainele nu-mi mai erau deodată comode, părul sigur mi se încâlcise groaznic iar gura mi se uscase teribil. Tremuram din toate încheieturile şi parcă toate emoțiile din lume se adunaseră în mine şi erau gata-gata să explodeze.

image

Şi nu am câştigat. Nu eram cea mai bună  iar stresul competiției mi-a adus aminte că nimic nu se compară cu serile de mai petrecute în fața blocului, cu chitara în brațe şi prietenii alături. Nimic nu se compară cu nopțile cu lună şi cercul din jurul focului de tabără, voci şi prietenie, prietenie şi iubire. Nimic nu se compară cu mine şi chitara mea, în întunecimea camerei, in momentele de singurătate.

image

Muzica mă defineşte. Muzica mă inspiră şi mă motivează. Chitara nu e un instrument, ci o ataşare a trupului meu, un upgrade ce mi s-a făcut sufletului. Şi când nu cânt, ea tot e cu mine. Merg pe stradă, cu bocanci greoi în picioare, o jachetă fluturând în vânt şi un ghiozdan lipit de spate, iar ea-mi bubuie în urechi şi mă încălzeşte. Mă alină şi mă sfătuieşte, îmi promite zări însorite şi nopți albe. Îmi vorbeşte despre generații, tinerețe şi viață. Îmi istoriseşte despre iubire şi cum un el a întâlnit o ea şi s-a schimbat. Despre cum o ea a întâlnit un el şi l-a iubit. Îmi spune cum el i-a adus flori şi ciocolată, şi le plăcea să priveasca apusul şi să alerge pe malul mării. Îmi spune despre începuturi şi sfârşituri, şi totuşi ea nu se va termina pentru mine niciodată. Acum e mai limpede ca lumina zilei şi întunecimea nopții, am muzica în sânge.
image

Suflete pereche

Nu ştiu daca există cu adevărat „suflete pereche”, iar dacă există, nu ştiu dacă sunt menite să trăiască înpreună. Poate se întâlnesc întâmplător un el şi-o ea care la un moment dat se privesc, îşi zâmbesc, dar pleacă mai departe. Pot fi amândoi cu cineva sau singuri, logodiți sau chiar căsătoriți, sau poate unul locuieşte în România iar celalalt peste ocean.

image

Şi se-ntâlnesc întâmplător în stația de autobuz… trec unul pe lângă altul, simt un cutremur puternic, li se-ncrețeşte fin pielea şi se-nfrigurează uşor, parcă se cunosc…din priviri, şi totuşi pleacă fiecare în drumul lui. Dar asta nu pot ştii cu certitudine, însă un lucru e sigur: oricare doi oameni se pot îndrăgosti şi pot fi fericiți împreună, în ciuda tutror diferențelor sociale sau morale. Dragostea nu te întreabă dacă eşti de acord cu obiceiurile celuilalt, cu stilul de viață, dacă-ți place mama lui sau părul ce-i vine în ochi şi tricoul lălâi. În general ne îndrăgostim. Ne îndrăgostim, iubim şi suntem iubiți. Până apare un fapt neprevăzut ce distruge totul în mai puțin de câteva clipe.

image

Da, inevitabilul se produce. Apoi el, după o vreme îşi găseşte pe altcineva. Şi tu la fel. Mai ieri era „alesul”, ” sufletul tau pereche”, iar azi…unde e? De ce a plecat? A cui a fost vina ? Se spune ca oamenii meniți să fie împreună, vor fi împreună, indiferent de timp, spațiu sau împrejurări. Şi chiar aşa şi este, daca tu te potriveşti cu el,  ceva sau cineva va va aduce împreună. Şi totuşi…există suflete pereche?

image

Despre suferință

M-am întebat de multe ori de ce, noi, femeile, suferim atât de mult. E impropriu spus ,,atât de mult,, dar totuși, mult. Plângem și ne plângem tuturor prietenelor în căutarea unei unice soluții : ,,Cum pot să-l uit?,, . Capul și sufletul-ți sunt pline numai de el, atât de pline că dau pe dinafară. Vocea lui, părul lui, ochii, privirea aia unică, misterioasă și perfectă, după care te topești. L-ai iubit și îl iubești, dar el te-a abandonat iar tu acum vrei să-l uiți. Da,da,da, asta e tot ce vrei!

image

Sau cel puțin…asta crezi că vrei. O susții tare și categoric. Dar defapt…ia gândește-te puțin. Dacă ar fi să dai înapoi și ai putea alege să ștergi orice urmă, să faci să nu fi existat acel EL special al tău, ai face-o? Dacă ar veni o tornadă care ți-ar fura din minte vocea lui dulce și zâmbetul ăla pefect, ar fi bine? Răspunsul e categoric și de această dată: nu. Nu vrei să-l uiți, ci doar o spui mereu crezând că asta face totul mai ușor. Dar tu, din inima ta, nu l-ai da niciodată afară. Nu l-ai scoate cu nici un chip, nici pe el și nici amintirea lui. Nu ai putea uita toate acele clipe pe care le-ați petrecut împreună, toate conversațiile târzii sau atunci când adormeai prima sau când te tachina și te făcea să râzi până la lacrimi. Nu poți uita tăcerea dinaintea primului sărut sau îmbrățișarea lui caldă…nici nu știi care e cuvântul care să descrie tot ce simți. Simți fiori, fluturi, iubire, tinerețe, simți viața. Da, simți inima cum îți tremură.

image

Sau mă rog, le simțeai. Când era el. Totul se rezumă la el, așa e. Și poate că, n-ar mai trebui să te chinui, să încerci să-l uiți. Poate că, el e încă acolo, și te iubește. Da, în mintea ta aia nebună, el te iubește. Și până nu va cădea cerul sau va apărea o altă persoană, el te va iubi. Crede-mă.

Timp

Și-a mai trecut o zi, și-o să treacă și-o săptămână, o lună, un an sau chiar mai mulți, așa cum o să treacă și toate gândurile și locurile în care mergem, oamenii pe care îi cunoaștem, sau sufletele pe care acum le strângem la piept și le surâdem adesea.

image

Va trece și cel care-ți face inima să tresalte, și de data asta nu pe coridoarele întunecate ale școlii sau prin fața clasei tale, ci prin timpul ce galopează sălbatic spre alte zări, trecând prin zeci de orizonturi ce apun. Va trece pe lângă tine și-ți va zâmbi, mâine poimaine, cu un copil de mână, și poate va fi băiat, așa cum îți doreai tu, iar tu-l ții de mână pe micul tău, care poate-i poartă numele. Vei realiza că toți fluturii au zburat de mult, că e prea târziu și că n-ai făcut nimic pentru voi, deși ai vrut, ai sperat, dar ți-a fost frică.

image

Şi nici el n-a făcut nimic, în naivitatea lui de băiat rău ce era. Sentimentele au fost de mult transpuse de timp în neființă, iar dragostea aia, promisiunile și toate sărutările alea adânci, s-au prefăcut și-ele-n negură de mult. Îi vei soarbe încă o dată din căldura inimii, vei simți fiorul ăla unic, îl vei privi din cap până-n picioare de dragul vremurilor trecute iar apoi vei pleca mai departe spre alte țărmuri, ce te cheamă și te-așteptă cu nerăbdare.

Poveste antică

Totul era învăluit în ceață, ca o hologramă roşiatică, neclară. Adormisem, visam, ştiu asta. Dar nu se poate, totul părea atât de real. Eram într-o  încăpere mare, spațioasă, în fundul căreia duduia de căldură o sobă antică, colorată, cu modele nedescifrate: semilune şi  cercuri, romburi, semne şerpuitoare sau drepte, necunoscute. Un şir de trepte înguste, întortocheate, țâşneau din colțul din dreapta al salonului. Urcam treptele şi emanam fericire. Era cald. Îmi place căldura. Voiam să ajung sus, să alint cu palmele pereții lângă care te-am cunoscut. Simțeam nevoia să văd iar reflexia ochilor albaştrii, în oglinda rotundă de pe noptieră.
Scara era abruptă, iar bătăile inimii mele sunau precum tic-tac-ul unui ceas vechi de perete.

image

Primul dormitor, mult prea îngust, avea uşa deschisă. Însă eu nu voiam să intru acolo. Am înaintat pe coridor şi am păşit în debaraua întunecoasă. Lemnul masiv de mahon al uşii a fost împins deoparte, iar perdeluța dantelată ce acoperea intrarea, s-a dat deoparte la întâlnirea cu abdomenul meu. Totul era exact aşa cum îmi aminteam : o canapea mică şi roasă, o lampă înaltă în formă de clopot şi o noptieră albă cu doua sertăraşe. Oglinda rotundă zacea pe ea ca întotdeauna, crăpată puțin într-un colț. Privesc în jos şi tălpile-mi întâlnesc textura moale a covoraşului turcesc ce acoperea podeaua. Era fin, dar nu la fel de catifelat ca pielea lui în lumina soarelui tomnatic. M-am aşezat uşor pe canapea, iar un val de amintiri mi-au invadat mintea.

image

„Visez?” l-am întrebat cu voce răguşită. ” Nu, iubito, sunt aici” mi-a răspuns şi cu degetele sale fine, mi-a mângaiat obrazul. Privirea mea a căzut pe chipul său, studiind fiecare părticică din el. În ochii lui marea era senină, iar negura i se juca printre şuvițele prea lungi de păr. Avea pomeții proeminenți şi mâinile puternice, trupul zvelt şi suplu. Nu era perfect, dar era tot ce aveam nevoie atunci. Nu vorbea mult şi nu făcea promisiuni. Avea prieteni puțini şi buni, iar inima lui bătea pentru o singură femeie. Era loial. Era sincer. Era al meu. „Să nu mă minți niciodată” i-am şoptit. ” Oglinzile nu mint „mi-a spus si a arătat spre noptieră. Am privit sticla şi i-am văzut ochii. Doi ochi albaştrii, ca valurile nelinistite, mă priveau stingher. Am privit în ei, secunde în şir. Secundele s-au preschimbat în minute, minutele în ore, iar orele în zile. Ani întregi aş fi rămas acolo, aşa, cu el. Ochii lui în ochii mei, degetele mele împletite între ale lui, două inimi calde, bătand la unison. Îmi întorc privirea. El nu mai era acolo. Imi rotesc iar ochii spre oglindă, iar ea era goală. Nici urmă de ochii lui. Nu era nicăieri, pe canapea stăteam doar eu, singură. M-a cuprins teama. S-a facut deodată frig. Mi se făcu deodată dor. Anotimpurile trec, lucrurile se schimbă. E toamnă iar.

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? Asta e-ntrebarea, dar nu sunt prea sigură de raspuns. Sunt o alta pată de culoare adăugată lumii ăsteia monotone sau vesele, poate o pata de lumină sau poate un început de gaură neagră…nu știu. Sunt un om, un copil, o adolescentă, un suflet în care se adună zilnic atâtea sentimente și gânduri, speranțe, vise, secrete… Am 17 ani și aș vrea să rămân mereu la această vârstă privilegiată.

Iubesc diminețile calde de vară, atunci când soarele e atât de dulce și razele lui sunt  însuflețite…iubesc marea rece, în zori, cand adie ușor briza. Iubesc nopțile ploioase dar și pe cele toride, îmi place să alerg și să țip, pe nisipul fierbinte sau în mijlocul orașului ,să ascult muzică pe stradă, să mă învârt și să bat din palme de față cu toți. Iubesc să cant la chitară și pian, din voce. Iubesc tușul de ochi deși nu mă machiez aproape niciodată. Îmi iubesc ochii negrii, pentru că sunt negrii, și nu căprui. Iubesc zâmbetul băiatului pe care l-am iubit , iubesc gropițele și părul lui, ochii lui frumoşi și misterul care îl învăluie mereu. Iubesc muzica, apusurile,ploaia, zăpada pufoasă, din prima zi de iarnă oficială, prosteala cu prietenele și amintirile dintr-o excursie la munte din iarna asta. Imi iubesc ursulețul de pluş, iubesc mâinile lui pe talia mea, iubesc talia mea ,pentru că am doar 46 de kilograme .Iubesc băieții înalți și blonzi și ochii ăia în care zâmbește marea. Iubesc palmierii, pentru că mereu am avut o slăbiciune pentru acest soi de copaci, iubesc ciocolata caldă, căci nu beau cafea. Iubesc budinca și înghețata, și cireșele sunt favoritele mele. Iubesc să fiu gâdilită și alintată, luată pe sus și învârtită, întoarsă pe toate părțile pentru că sunt o fire pe cât de copilăroasă, pe atât de matură.  Iubesc călătoriile cu trenul, noaptea sau ziua, iubesc drumețiile, scăldatul în râu sau bălăceala în mare, iubesc cerul sângeriu din amurg dar și norii pufoși cu diferite forme…Iubesc covorul din frunze ce se așterne toamna, iubesc fulgii argintii, iubesc cărăbușii de mai pe care îi poți vedea doar la țară, primăvara, și iubesc valurile unduitoare ale mării… Offf , sunt așa de multe lucruri pe care le iubesc…Tu? Tu ce iubești?