Dor

Intr-o zi, am să mor de dor.

Afară e frig iar mâinile-mi sunt reci pe stiloul ce se chinuie parcă să scrie un eseu despre opera lui Blaga. Scriu şi ascult muzică, dar mintea îmi fuge departe deodată.” La cumpăna apelor, La curțile dorului ” . Dor. Acesta e  sentimentul care începe să se joace acum cu mine. Mâinile-mi tremură, nu mai pot să scriu.  Simt în aer un miros de august iar amintirile mi se deruleaza în fața ochilor ca un fulger ce brăzdează cerul în toiul unei nopți adânci.

Întunericul a cuprins oraşul pustiu ce geme acum sub ropotele unei ploi grăbite. Nu ştiu ce e-n sufletul meu, nu ştiu cum să stăpânesc toate aceste sentimente ce mişună prin mine de atâta vreme. Alerg prin ploaie şi nu mi-e frig, căci îl țin de mână şi asta mă-ncălzeşte. E tot ce am vrut, şi am primit. Întotdeauna m-am întrebat cum Universul mereu face în aşa fel încât să ne ofere ceea ce ne dorim cel mai mult, într-un anumit moment al vieții. Da, aşa s-a-ntâmplat. Eu cred în destin, cred în iubirea pe veci. Cred în viitor şi din păcate, cred şi în promisiuni.

Tricoul îi e ud şi lipit de corp iar părul dezordonat şi rebel i se bucură de picurii de ploaie ce cad cu repeziciune din înalturi. Lui nu-i place ploaia. Eu o iubesc, sunt o romantică. Mă-nvârt şi dansez, râd cu gura până la urechi şi țopăi de colo-colo. Mă face nebună şi mă sărută…în ploaie…mincinosul!…mereu am ştiut că o să-i placă tot ceea ce eu iubesc… O să-i placă apusurile, şi soarele, şi luna..o să-i placă de mine în rochie şi pe tocuri, aşa cum o să mă placă şi în pijamale cu animăluțe şi păr ciufulit. O să-mi spună că sunt cea mai frumoasă când mă strâmb sau când sunt nervoasă, când aberez sau când o fac pe supărata. O să fiu pentru el frumoasă pe veci. Aşa a spus. Şi l-am crezut. Poate că aşa a şi… fost.

Îmi place ploaia.

E noiembrie, dar miroase a frig şi a ceață. Mi-e dor. Într-o zi, am să mor de dor.