Prădător sau victimă?

Pe fiecare dintre noi, viața ne silește la un moment dat să alegem între a fi victimă sau prădător. Cum ne plac gazelele, zvelte, gingașe și candide, alegem fără să stăm pe gânduri poziția de victimă.
 Călăii devin mânioși, aprigi, ne prind în mreaja lor și ne sufocă sentimentele precum gheparzii sfâșie cu dinții prada.

Și totuși, iubim această competiție continuă dintre întuneric și lumină, plăcându-ne să ne scufundăm în noapte până ea ne sperie cu umbre și haite de câini vagabonzi ce străbat aleile. 
Ne place răul, chiar dacă tindem spre bine… iubim lupta, deși o pierdem mereu. Căutăm răul, vrând să-l transformăm în bun, dar uităm că noaptea, chiar dacă ajunge periodic la zi, se transformă înapoi în noapte și își ia înapoi toate spiritele și energiile pe care le avea la-nceput.
Răul nu vrea să se schimbe, el nu vrea nicigând să devină bun… 
Prădătorul nu vrea să devină prădat.. De ce să se ascundă prin stepă când poate merge apăsat și porunci răspicat, neoferind nimic la schimb? Iar prada..nu mai poate deveni prădător, deja a fost hărțuită de prea multe ori și îi e greu să se mai pună pe picioare…

Joia fraierilor

Exista multe tipuri de fraieri pe lumea asta… mulți fricoși care o fac pe curajoșii, o duzină de golani care o fac pe domnii și o grămadă de proști care o fac pe inteligenții.

Iată câteva tipuri de fraieri care „ne-au tras clapa” și pe care merită să îi sărbătorim astăzi cu mare fast: 

  1. Manieratul

Arată bine, e elegant și pretinde a fi „mereu acolo” când ai nevoie de el. Te scoate la restaurant, luați cina, îți face dedicații romantice și mai că-ți vine sa te gândești că mâine poimâine îți cere mâna. Nu știi cum…așa deodată, a dat norocul peste tine și ai găsit un bărbat ca el, pe care oricât l-ai încerca, nu reușește să clacheze…sau da? Ia uite că se face seară și trebuia să ieșiți la film, și drăgălașul nu mai înroșește telefonul ca să-ți trimită mesaje cum se-ntâmpla altădată. Îl suni, îți respinge apelul…ce mama naibii se întâmplă cu el? … A doua zi, spășit peste măsură, îți aruncă în față o scuză proastă, de ai  impresia că vrea să te lase să stai supărată ca să scape de tine pentru o vreme… chiar și mai rău, îl vezi următoarea zi apretat la cămașă, discutând senin cu o altă domnișoară și plecând cu ea la braț spre alte zări…

   
2. Colecționarul de inimi frânte
Cu hanoracul lălâi și cu atitudinea de rocker dedicat, el nu îți face curte în mod direct și nu încearcă să-ți fure inima cu complimente frumoase. Nu se dă bine pe lângă tine și nu îți cumpără flori, luând atitudinea de „o să cazi în plasa mea pentru că știu că mă placi”. Trăgând însetat din țigară, îți face cu ochiul și te cuprinde de după mijloc, șoptindu-ți că ești tot ce are nevoie în acest moment. În acest moment? Cum vine asta? Păi da, în acest moment…că băiețașul nostru de cartier..e băiat cu personalitate și nu stă el la nesfârșit cu aceeași fată. În mod previzibil, dupa o săptămână maxim două își ia adio și când vă întâlniți după mult timp pe stradă, nici nu se sinchisește să te salute.
  3. Popularul

Șmecher printre șmecheri, fustangiu printre fustangii… și d-ăla cu clasă, nu doar așa, vrea în sfârșit să-și depășească condiția existențială, să-și părăsească sfera umplută de fițe și figuri, și să cucerească și el o fată bună, cu aspirații înalte. Bine intenționat sau nu, și această tipologie des întâlnită clachează. După mai mult sau mai puțin timp, băiatul se plictisește: fie că ești prea cuminte pentru el, fie că grupul lui de prieteni nu te-acceptă sau pur și simplu a găsit pe alta, care îi satisface dorințele și îi îndeplinește cerințele.

La mulți ani!!!
Mai cunoști …alte tipuri de fraieri care merită sărbătoriți?

Eu nu m-am îndrăgostit…

Eu nu m-am îndrăgostit nici de zâmbetul, nici de nasul, nici de privirea sau ochii lui mari și frumoși, așa cum nu am căzut pradă atitudinii lui cuceritoare și farmecului lui indestructibil. Eu nu l-am vrut nici pentru că era frumos, deștept, amuzant sau cu statut social… nu l-am ochit pentru că era mult mai înalt ca ceilalați, pentru că avea buzele pline și sensibile sau pentru că vorbea frumos și se alinta așa cum nimeni nu o făcea. 

Nu l-am plăcut pentru că-l plăceau și altele și nu l-am vrut din orgoliu sau stimă. Eu nu i-am privit tricoul sau brațele puternice, și nu i-am ascultat glasul înainte să-i simt spiritul… Căci atunci când degetele lui se împleteau între corzi, vibrația era mai puternică ca niciodată și sunetele săreau de pe portativ direct în inima mea. El cânta de parcă era ultima oară când putea să-și îmbrățișeze chitara, rătăcindu-se printre note ca meduzele printre valuri. Cânta și simțea, iar armonia a prins trup și s-a perindat prin încăpere până m-a găsit și m-a țintit cu o săgeată însângerată de muzică, drept în piept. Și m-a durut, m-a sufocat, mi-a smuls raționamentul și l-a aruncat în negură, punând în loc nesiguranță, vulnerabilitate și dorință de a iubi. Așa am ajuns să simt totul așa cum nu simțisem până atunci și așa mi-am amintit că dragostea nu pretinde și nu dă la schimb, ci doar dăruiește și apoi ia cu brutalitate totul înapoi.

…

Eu nu l-am iubit pentru că era cum era, ci l-am iubit pentru că era…el și muzica, el și cu mine într-o armonie perfectă…

Vechiul/noul an

Pe vremuri, oamenii nu măsurau timpul şi nu priveau spre ceas mai ceva ca spre răsăritul soarelui. Nu serbau cu tam-tam intrarea într-un an care va fi” mult mai bun şi glorios” şi nu făceau promisiuni sau planuri pe care nu erau dispuşi să le ducă la împlinire.

În fond…toată chestia cu „anul nou”, „noua eu/noul tu, voi, noi, etc, etc” e doar o pierdere de timp…dacă tot e vorba despre asta.

Eu una, nu consider că noaptea de Revelion m-a schimbat în vre-un fel… Nu ne transformăm în balauri sau prințese peste noapte.

Sunt aceeaşi nebună care sfidează reguli, aceeaşi petrecăreață înrăită, aceeaşi fată care visează cu ochii deschişi şi plănuieşte să scrie un roman de dragoste ( dacă nu deja prefața e de mult povestită cu prietena cea mai bună la telefon )…

Am aceleaşi preferințe şi gusturi proaste la baieți. Mănânc la fel de mult şi nu reuşesc să mă îngraş, sunt la fel de dependentă de telefon şi încă nu mi-a pierit pofta de scris articole.

Sunt eu….aceeaşi în 2016.

La mulți ani!

M-am îndrăgostit

Văd vise şi călătorii cu trenul…ce-ar fi să urcăm odată-n tren şi să ne trezim la mare? Mă leagă la ochi şi îmi face clătite, goneşte pe motocicletă şi o sfidează pe mama la telefon. Mă sună în toiul nopții şi îmi recită din Shakespeare, îmi cântă sub geam şi facem baie în lacul din sat de la bunica cu tot cu haine…fugim prin lanul cu maci şi ne prinde ploaia şi nu ne ascundem de ea….Mă ia în brațe şi mă zmotoceşte şi brusc nu-mi mai pasă cum îmi stă părul sau dacă mi s-a boțit tricoul. Îmi fură umbrela şi mă aleargă prin pădure, îmi îndeasă căciula lui pe cap şi mă face om de zăpadă…mă iubeşte. E romantic. E de modă veche…dar asta e ceea ce mă va face să mă simt mai în viață ca niciodată.

Toată lumea vorbeşte despre dragoste de parcă e-o epidemie. Toți o vor şi aleargă după ea mai ceva ca şoarecele după pisică, şi nu…nu se opresc până nu o apucă cu dinții şi o sfâşie, o devorează, chiar dacă ea fuge şi se zbate din ce în ce mai tare.

Ideea de dragoste e interesantă. Ne place. Ne place să ne îndragostim. Fie el întruchipatul băiat sensibil, drăguț şi manierat, de o frumusețe surdă şi cu tenul alb, trup deşirat şi mâini parcă prea plăpânde uneori sau şmecherul care fumează țigare cu băieții la colțul blocului zi de zi, cu ochi negrii ca smoala ce abia se întrezăresc de sub şapcă şi-un hanorac lălâi în care stau ascunse pachete de Malboro şi vreo două perechi de căşti stricate; fie el actor sau tipul rebel cu vreo doi ani mai mic ca tine, prietenul cel mai bun pentru care nutreşti sentimente de ceva vreme, bărbatul cu ani buni mai în vârstă sau tipul care cântă la chitară şi-şi dă părul pe spate în mod absolut fermecător, lucrurile stau la fel. E inevitabil. Dragostea e oarbă, proastă, surdă…dragostea e în multe feluri.

Viața ne dă multe ocazii. Ne împinge în gropi şi ne lasă acolo, ne acoperă în nisip de parcă vrea să ne înăbuşe. Lacrimile curg, buzele plâng, mâinile freamătă şi pe inimă o doare…e rău de tot şi cumpăna asta parcă e mai mult decât toate deşerturile în care ne-am rătăcit până acum… Şi tot viața ne întinde o mână, ne piaptănă blând, ne scutură tare şi ne scoate în cale curcubee, baloane de săpun şi tonomate cu bomboane sau tarabe cu vată de zahăr roz…

Viața ne învață multe. Viața ne învață să iubim.

M-am îndrăgostit. E atât de real de data asta…atât de diferit încât noaptea se transformă în zi şi ziua e mai lungă ca niciodată… pătura e caldă şi întunericul mă mângâie, draperia e trasă dar stelele îmi fac cu ochiul, covorul zboară, salteaua tresare, aerul vorbeşte şi vocile din capul meu au ieşit să se joace prin zăpadă de ceva timp. Luna vrea să-mi vorbească. Ceasul a înțepenit. 3:16. N-am somn…îi văd sufletul şi mi-e de-ajuns. M-am îndrăgostit.

M-am îndrăgostit de un vis.