Inima neagră

Tu nu ești așa. Tu nu ești tupeistă și în stare să treci peste cadavre, tu nu ești rea și nu îți place să vorbești răstit. Nu-ți stă în fire să te joci cu inimi și să părăseși din plăcere și nu ești făcută pentru răzbunări fără sens. Inima ta nu e neagră, sau cel puțin… Nu a fost. 
Mai ții minte cum erai acum câțiva ani? Tremurai când știai că el urmează să-ți prindă încheietura, zâmbeai copilăros și nu îți era teamă să-ți mărturisești sentimentele. Nu-ți era frică să iubești.. vedeai iubirea ca pe o grădină plină, cu soare și ploi romantice, cu hamace prinse de copaci și vise atârnate de crengi. Acum parcă te temi. Ești rea, nu vorbești.. Te închizi în tine. Unde a dispărut fata aceea pentru care el și-ar fi vândut și sufletul? Oare acum ar mai face-o? Uite ce-ai ajuns, nici măcar un fluture nu-ți mai poposește în palmă iar ninsorile se tem și ele să te mângâie pe creștet! Ești rece, emani nesiguranță… Nu ești atrăgătoare. Misterul tău de nepătruns îi sperie pe toți…și chiar dacă unii încearcă, ai tu grijă să alungi ca pe câinii vagabonzi…
Doar ochii te mai trădează. De ce nu-i lași să știe că tu plângi?  De ce nu-i lași să vadă dincolo de mască? Nu ai să-mi răspunzi, așa-i? Te rog.

7 gânduri despre „Inima neagră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s