Scriere de dor

Nu am mai scris de mult. Atunci cand iubești e greu să te desprinzi din poveste și să scrii o alta…

Dar acum sunt aici, și el e acolo. Știi cat e de greu? Știi ce înseamnă mii de kilometrii..sute de hotare și hectare, timp și bariere invizibile care va despart? Eu nu știam. Nu mi-a plăcut niciodată să merg cu frâna trasă la bicicletă și nu m-am mulțumit cu jumătăți de măsură. Am vrut totul sau nimic. Și am primit tot…căci nimicul e nonsens. 

Mereu am împărțit tot cu ființa dragă: gândurile care mă tulburau, ideile ce mi se năzăreau la 4 dimineața, ceaiul mult prea dulce sau pătura care oricum cădea de-a curmezișul pe lungul patului. Am împărțit zâmbete și lacrimi amare, am deschis geamul când ploaia ropotea și ne-am adăpostit în mașină când vântul era neîndurător cu noi și ne împleticea aiurea șuvițele de păr răzlețe. Am împărțit până și dragostea…niciodată nu mi s-a părut corect ca unul să ofere mai mult și celălalt să respingă cu timpul ceea ce primește. Când am simțit că eu dăruiesc prea mult, m-am oprit, iar când el mi-a pus tava plină la plicioare, am împins-o puțin deoparte și am spus că nu mi-e foame. Mâncarea e mai bună când o împarți în mod egal. Dacă ai doi fii și unuia îi oferi o pătrățică de ciocolată și celuilalt două, ei vor fi nemulțumiți și îți vor da înapoi o porție de recunoștință direct proporțională cu bucățica de ciocolată pe care au savurat-o.

Nu-mi place să negociez iubirea, nu-mi place să o caut. O aștept să vină, timpul e răspunzător pentru toate…și tot el e cel care face ca distanța să pară insuportabilă. 
Eu sunt aici, iar el e acolo.