Scrisorile

N-am mai primit o scrisoare de la el de o zi și deja simt că-înnebunesc.  Mă uit spre biblioteca din lemn tare, mă reped și deschid sertărașul cel mare și cu o apucătură nervoasă le iau intre palme și încep să le număr. Mai mult de jumătate se revarsă pe podeaua din lemn și scot un sunet asurzitor… pentru mine. Sunetul lipsei.
25, 26, 59, 60… 114, 168, 171. 171.

171!!! Unde e a 172-a scrisoare? Doamne! Încep să le scot cu repeziciune din plicurile îngălbenite și trec fugar cu ochii peste fiecare. Unde s-o fi strecurat greșeala? De ce nu-mi mai scrie? Cu ce am greșit? Am crezut în tot timpul ăsta că sunt memorabilă și adevărată pentru el, dar uite că m-a uitat. Nu se poate!

„Dragă Madeira, 

Azi, 14 iulie, iți scriu pentru prima dată în speranța că mă vei ierta. O vei putea face? Eu nu voi…”

Nu e asta! O arunc cu mâinile tremurânde în partea cealaltă a sălii și rup cu zvâcnitură următorul plic care mi se strecoară între palme și trec repede cu ochii peste scrisul cu cerneală cenușie.

„Nu ai să-mi răspunzi nici la asta? Creadeam că știi a scrie, sau poate.. ai uitat de mine. Madeira, cu ce te-am supărat?”

Urăsc scrisoarea asta, e lipsită de sens! 

„Madeira,

E 18 decembrie și încă nici un răspuns de la tine, dar am să continui să-ți scriu. Mă gândeam ca de Crăciun să plec la munte. Aș vrea să ningă bine și să se facă zăpada uriașă, așa cum îți plăcea ție…”


„Madeira? Mă întreb dacă le citești.. câteodată, am impresia că trimit în van toate aceste scrisori. De 8 martie i-am dăruit ghiocei vecinei mele, dar gândul mă ducea tot la tine…”



” Azi am ieșit pentru prima dată cu Veronica, m-a sărutat și am respins-o….”


„Scrie-mi și spune-mi te rog că ești geloasă, că-ți pasă, că nu vrei să mă mai văd cu ea. Scrie-mi și spune-mi că te doare, M.”


„Ți-am promis că sunt al tău dar distanța asta și tăcerea ta mă omoară. Am mers la poștă de 3 ori în ultima săptămână și mi s-a confirmat că le-ai primit pe toate. Veronica vrea să se mute la mine…”


Nu! Din ochi îmi țâșnesc deodată lacrimi amare și nu mai pot continua să citesc. Am făcut un legământ și nu am să-l pot încălca niciodată, dar și el mi-a promis că are să-mi scrie câte o scrisoare în fiecare zi până la capătul vieții. Dar a mințit.
Mă prăbușesc pe podeaua plină scrisori și le strâng în pumni pe cele care-mi vin la mână, nevrând să mai am în minte imaginea lui nici măcar pentru o clipă. Îl urăsc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s