În somn.

Mi-e somn, însă mai mult decât orice, acum îmi doresc sa nu adorm. Imagini mi se deruleaza cursiv în fața ochilor, genele mi se-ndoaie, pleoapele chicotesc. O șuviță de păr cafenie mi se strecoară pe față, iar cu ea, înca vreo trei își fac loc tot acolo. Le dau deoparte. 
Văd verde, dar nu, stai, e roșu. Violet. Albastru. Un cer plin de nori ca vata de zahăr și apoi o lună care și-a făcut prea repede apariția pe boltă. O pădure, bogată, plină de viețuitoare ce o fac să fremete și să dăruiască cu mai multă plăcere viață și un curcubeu ce se transformă pe semne într-un amurg roșiatic. O ploaie măruntă cade peste verdele infinit, întunecat deja, îl limpezește și curăță până în adâncime cotloanele ascunse de întuneric. O cale ferată, dar nici un tren în gară.
Un autobuz ce a greșit de mult direcția și o câmpie plină de maci. Închid ochii și surând. Nu vreau să dorm, dar uite că pleoapele încep să-mi joace feste.