De fapt: îndrăgostește-te de mine

Lasă mă să mă îndrăgostesc de tine. Pândește-mă dimineața când dorm, și așează-te la căpătâiul meu și joacă te cu șuvițele mele de păr. Scoate-mă în oraș și fă-mi cunoștință cu prietenii tăi. Fă-mi poze: 100. Banale. Prostești. Abstracte, așa cum faci tu mereu, oricum ești singurul care poate vedea cele mai frumoase parți din mine.

Dedică-mi melodia ta preferată, chiar dacă știi că o detest. Nu-mi fă mereu pe plac, știi că mereu e nevoie să pui lemne pe foc ca el să ardă fără oprire. Obrajii. Când ești prin preajmă am impresia că iau foc și ei, dar e ceva drăguț… nu..nu?

Hm. Ai putea să te prefaci ca nu mă placi, așa va fi și mai greu să te descotorosești de mine după aceea. Voi fi cadoul tău: mă împachetez singură cu fundiță roșie.

Am putea merge împreună la teatru. Sau la Paris. Aș purta tricoul acela lung tricotat, fusta neagră, o eșarfă, bocanci.. nu știu cum, dar știi sentimentul ăla când te simți liber și orice ți se pare artistic și frumos.

Zâmbește-mi și sărută-mă pentru prima dată brusc, în cel mai neașteptat moment. Nu te aștepta să nu îți iei o palmă, dar oricum apoi îmi voi cere scuze și vom începe să râdem amândoi cu gura până la urechi.

#jurnal

Suntem departe..unul de altul

Ce poți să faci când apare în viață acea piedică groaznică care îți obturează calea? Cum ar trebui să reacționezi, când ai cunoscut iubirea și ai fost nevoit să pleci departe de ea pentru că destinul te-a obligat să o faci? De ce tot ce e frumos, durează mult prea puțin?

Sunt sigură că nu înțelegi. Doar vrei să o faci, dar nu, nu înțelegi pe deplin ce înseamnă. Nu-mi trăiești drama. Nu știi cum e să fii nevoit să pleci la celălalt capăt al lumii, când el a rămas acasă. E trist, e straniu, și totuși speri. Speranța moare ultima..dar și ea moare.

Mă gândesc la el și sper că va fi bine. Nu, nu doar îmi fuge gândul..ci număr zilele și mă rog ca toate să se scurgă cu viteza luminii până la momentul când îl voi revedea. Nu știu ce vreau, nu-mi pasă atât de mult de carieră. Știu că am intrat în altă etapă a vieții mele dar nu, nu m-am maturizat și nici nu vreau să o fac.

Salvarea vine doar prin iubire..iar când iubirea ta se află la mii de kilometrii depărtare, salvarea e acul acela din carul cu fân..sau cheița de la cercel pierdută pe fundul piscinei … și totuși el mi-a recuperat cheița căzută pe fundul adunării compacte de apă acum ceva timp..

N-am să mă las. N-am să renunț. Nu-mi pasă ce spun ei, nu vreau să mai ascult de gura lumii. Îmi vreau iubirea înapoi…și am s-o recuperez.

Nu știu ce simt

Cateodată, nu-mi dau seama ce-mi doresc. Adevărul e că gândesc prea mult..sunt idealistă. Revenind la subiect, nu-mi dau seama ce vreau. Nu știu dacă simt sau nu, dacă sunt îndrăgostită cu adevărat sau doar mă simt atașată enorm de o persoană care-mi stă alături de ceva vreme. Nu găsesc răspunsuri.

Unii ar zice: când ești îndrăgostit cu adevărat, simți asta, o știi și îți face întreaga ființă să ia parte doar la răsărituri din mare și apusuri cu-n soare roșiatic și blând, zilnic. Simți că iubești. În trecut așa era..poate-i și din cauză că mă consumam prea mult, îmi făceam planuri, mă entuziasmam fără rost. Îmi plăcea să cred că fac parte dintr-o poveste, îmi plăcea să mă pun în pielea unui personaj care se joacă mereu cu focul. Îmi plăcea să mă simt deosebită și mă jur că în sufletul meu reușeam să fiu exact așa.

Reușeam ca în fiecare dimineață să mă trezesc și primul meu gând să mă poarte la ceea ce iubeam. De fapt nu, nu reușeam..căci nu mă chinuiam deloc. Făcea parte din mine, din organismul meu, din mecanismul care se punea în mișcare și emana raze de fericire peste tot împrejur. Eram fericită, mă jur, și atunci o știam fără să fie nevoie de întrebări care să mi-o confirme. Și acum sunt, însă mă oprește ceva. E un lucru acolo, care nu-mi dă pace. Mă zgârie pe creier.

Nu îmi mai pasă cum îmi păsa înainte. Unii ziceau chiar că devin paranoică. Și pe bună dreptate, așa eram. Scriam și ștergeam, apoi iar scriam și-mi măsuram cu grijă fiecare cuvințel…până când mă enervam..iar când mă supăram, eram foc și pară. Așteptam cu sufletul la gură fiecare mesaj, cu lacrimi în ochi, cu buzele încrâncenate. Eram nervoasă..voiam să izbesc, să urlu, să mă răzbun pe lucruri simple care oricum nu mă ajutau cu nimic și nu făceau realitatea să mă-mbuneze.

Trăiam intens. Mai intens decât ar fi trebuit. Eram cum ar evita mulți să o spună: obsedată. Și mă jur, câteodată mi-e dor să mi se spună așa. Mi-e dor să fiu obsedată..Mi-e dor să-mi doresc ceva cu ardoare și să nu-l pot obține. Mi-e dor să mă lupt.

Câteodată am impresia că nu știu ce-i iubirea, că nu știu să iubesc: când nu primesc o cer și plâng, mă zbat și fac tot ce-mi stă în putință s-o obțin, iar când o am îi dau cu piciorul și spun ca nu-mi trebuie.

Când el e rău vreau să fiu bună și să-i arăt că lumea poate fi și blândă iar când e bun eu sunt mai rea ca niciodată. Când mi se dă resping iar când primesc ceea ce-mi doresc nu știu să apreciez. Ce e greșit cu mine? Ce-i în mintea mea? Eu nu știu să iubesc fără să sufăr, să tac fără să port războaie-n mine, s-ascult, să râd..când viața îmi oferă șanse. Sunt nestatornică, eu nu știu să iubesc.

2 iulie 2016

Ce cauți aici? O geană. Uite cum cade. S-a plictisit să se scufunde în lacuri la apus de soare, seară de seară, noapte de noapte, se aud șoapte-n noapte.

Uite-te-n față, e marea. Șinele scot acel sunet metalic pe care l-aș recunoaște dintr-o mie, iar trenul merge spre ea. E răsăritul, o simt departe…undeva în zare. Susură. Mocnește. Cântă. Meduzele se joacă în adâncuri, peștii colcăie în mușuroaie de nisip, scoicile aleargă, neîncetat, sperând să își găsească comoara pe care o împărțeau cu sufletul pereche…care-a plecat și el.

Nisipul e umed. Luna-i amară. Stă singură și-nfumurată într-un colț stingher, parcă-i geloasă pe mare…Marea e lină, nu mai vorbește acum. S-a hotărât să doarmă. Ca un copil.

Dar s-a trezit, ia uită-te la ea. Începe să se miște..nu chiar, acum dansează. Se clatină și se izbește, furând granit uscat de vremuri..din pietre sau stavilopozi. Acum se ceartă cu furtuna, ia uită-te la ea. Țipă. Se zbate. Lovește… malurile însetate de apă sărată.

Apare soarele și o dezmiardă, acum s-a potolit.