Suntem departe..unul de altul

Ce poți să faci când apare în viață acea piedică groaznică care îți obturează calea? Cum ar trebui să reacționezi, când ai cunoscut iubirea și ai fost nevoit să pleci departe de ea pentru că destinul te-a obligat să o faci? De ce tot ce e frumos, durează mult prea puțin?

Sunt sigură că nu înțelegi. Doar vrei să o faci, dar nu, nu înțelegi pe deplin ce înseamnă. Nu-mi trăiești drama. Nu știi cum e să fii nevoit să pleci la celălalt capăt al lumii, când el a rămas acasă. E trist, e straniu, și totuși speri. Speranța moare ultima..dar și ea moare.

Mă gândesc la el și sper că va fi bine. Nu, nu doar îmi fuge gândul..ci număr zilele și mă rog ca toate să se scurgă cu viteza luminii până la momentul când îl voi revedea. Nu știu ce vreau, nu-mi pasă atât de mult de carieră. Știu că am intrat în altă etapă a vieții mele dar nu, nu m-am maturizat și nici nu vreau să o fac.

Salvarea vine doar prin iubire..iar când iubirea ta se află la mii de kilometrii depărtare, salvarea e acul acela din carul cu fân..sau cheița de la cercel pierdută pe fundul piscinei … și totuși el mi-a recuperat cheița căzută pe fundul adunării compacte de apă acum ceva timp..

N-am să mă las. N-am să renunț. Nu-mi pasă ce spun ei, nu vreau să mai ascult de gura lumii. Îmi vreau iubirea înapoi…și am s-o recuperez.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s