Să spui te iubesc

Sa spui te iubesc înseamnă enorm: sunt mulți care abuzează de aceste două cuvinte: le folosesc mai în orice împrejurare. Pentru mine iubirea e mult mai mult, iar faptul in sine, de a o zice, nu trebuie sa devină niciodată o obișnuință. Să admiri nu înseamnă să iubești. Să îți fie drag de cineva, să placi pe cineva sau să te atașezi nu înseamnă că simți cu adevărat acele sentimente cumulate în acea expresie.

Eu folosesc rar acele două cuvinte pentru că le cunosc adevărata semnificație. Doar când iubești cu adevărat îți dai seama de importanța lor. Eu le văd ca pe un dar: nu vreau să ofer o parte din sufletul meu oricui. Nu oricând și nu la repezeală.

Un „te iubesc” e o invitație la veșnicie, iar eu nu invit pe nimeni care nu e special în sufrageria sufletului meu. Nu am să permit cu nici un chip unui străin inimii mele să îmi dărâme pereții clădiți pe vise și speranțe colorate. Nu am să las pe nimeni să zdrobească fluturii care roiesc în stoluri acolo în interior.

Sa iubești și să fii iubit- partea 1

Sa iubesti si sa fii iubit. Fraza asta e echivalentul altora precum “ sa gasesti acul in carul cu fan”, “nu iti lipseste nimic”, sau “ prietenii nu te dezamagesc niciodata” . Asta nu se intampla. Frazele astea nu pot fi niciodata adevarate, oricat ne-am dori.

Mereu e cineva care iubeste mai mult, cineva care isi pune sufletul pe tava si-o ofera celuilalt fara cea mai mica retinere. Si mai e si persoana ce primeste, primeste si iar primeste: cand ti se ofera atatea cadouri fara sa faci nimic nu iti mai vine sa oferi si tu la randul rau: oricum vei primi cadourile mult iubite, chiar daca tu nu dai nimic in schimb la randul tau. Primesti tava plina si la un moment dat te saturi si o impingi la o parte pentru ca nu-ti mai este foame.

E mai bine sa iubesti decat sa fii iubit. E mai bine sa simti ceva, chiar daca doare, decat sa nu reusesti sa simti nimic oricat ti-ai stoarce sufletul. Crede-ma.

[1] va urma…

Valiza cu vise

Incă port în spate acea cutie plină cu secrete pe care o iau cu mine peste tot prin lume. Acum mult timp îmi plăcea sa fiu misterioasă, dar am descoperit că misterele se transformă ușor-ușor în minciuni și izgonesc fară voie oamenii care se adunau odată în jurul meu.

Aș vrea să o pun la pamant și să scot tot din ea: sa le arunc în mare, într-o perșteră uitată de lume, sau cel mai bine să le ard, să fie un foc din acela cu flăcări mari și rosii ce împrăștie caldură și fum peste tot. Acel miros de hârtie și amintiri făcute scrum mi-ar face bine.

Dar nu pot. Dacă scap de ea s-ar putea să nu mai răman cu nimic. Cu absolut nimic. Să lipsească o parte din mine și lumea să nu mă mai recunoască pe stradă. Să pierd trecutul și prezentul și să sper la un viitor mai luminos.

Să fug departe fără valiză și să îi părăsesc pe toți sau să mă ingrop pe mine?

Să-mi indeplinesc idealurile cu prețul de a fi condamnată la tacere eternă sau sa o iau de la capăt fără nici o armă sau persoană alături?

E bine să minți

Niciodată nu am intenționat să fac rău nimanui și cu toate astea am rănit, am inșelat și am despărțit oameni care poate fuseseră odată fericiți împreună. Dar nu am vrut, mă jur că n-am vrut cu nici un chip ca ce e mai rău din mine sa iasă vreodată la iveală și să acționeze pentru a-mi alimenta mândria. Nu sunt un om rău, ba dimpotrivă, unul care e gata să se sacrifice pe el însuși ca să îi scape pe alții de pericole.

Am invățat că e bine să minți dacă asta înseamnă să protejezi pe cineva, deși odată strigam sus și tare că sinceritatea e o virtute pe care o prețuiesc nespus de mult. Am mințit cu nerușinare de multe ori. Am ascuns lucruri care nici în ziua de astăzi nu s-au aflat. Nu-mi spune ca tu nu o faci , te rog, pentru că oricum știu că la un moment dat toți suntem obligați de soartă să ascundem adevărul. Ce ai prefera: să pierzi un om sau să îl minți? Chiar acum te minți pe tine că tu nu ești egoist la fel ca si mine. Suntem oameni și Universul ne permite să o dăm câteodată-n bară, să nu fim curați ca lacrima.

Nimeni nu e curat ca lacrima.

Suntem oameni si greșim, și faptul că ajungem să admitem asta ne face mai curajoși, ne învață o lecție. Am învățat multe lecții de-a lungul timpului, însă să trec prin foc mă face să mă simt reală. Eu nu mă învăț minte. Am pierdut multe și voi mai pierde și de acum înainte, însă prefer o minciună frumoasă decât un adevăr care m-ar duce la disperare. Folosesc minciunile ca scut, ca protectie: ocolirea adevarului imi protejeaza mie sufletul. In felul acesta nu ma tradez pe mine.