Poveste de seară. În gândul Lui.

În seara aceea, am văzut-o exact așa cum era ea în primele zile când am cunoscut-o. Nici nu vorbea mult, nici nu țopăia tare… nu îmi sărea în brațe și nu mă dorea cu orice preț. Nu știu ce era în mintea ei atunci, nu reușeam să o citesc prea bine. 
Sub lumina candelabrelor ce aruncau împrejur o lumină slab-pâlpâitoare, ea îl ținea de mână pe el și înainta cu ochii puțin rătăciți prin mulțime. Rochia vișinie, cu trenă lungă și vaporoasă, ochi-i migdalați și buzele cuminți și frumos rotunjite, îi făceau imaginea mai încântătoare ca niciodată. Nu o mai văzusem așa până acum. Grațioasă, feminină, dulce. Sau poate c-o văzusem, dar în acele momente mi-era teamă să o spun cu voce tare, chiar de o gândeam. 
Eram gelos, recunosc…puteam fi eu în locul lui. Puteam să o strâng de mână și o fac să mă soarbă din priviri toată seara. Reușeam pe vremuri să o conving să îmi zâmbeasca să și să îmi ofere încrederea ei..iar eu îi dădeam la schimb jacheta mea când îi era frig. Glumesc, nu doar atat. 

Dar acum, el o potolea, stăpânea, domolea… îi stropea cu răbdare firea înflăcărată. El îi tăia elanul de copilă care se izbea mereu de ziduri și îi încuraja feminitatea care de-a lungul timpului devea din ce în ce mai evidentă în purtările ei. Dar îi dădea voie și să se joace. Sau nu…ea îi oferea privilegiul ca el să-i devină cobai. Ea îl controla foarte bine, mai bine decât reușea să o facă cu mine. Dar și eu am căzut în capcană… și jur, acum…îmi pare tare rău că am ieșit din ea. Îmi pare rău că am alungat-o din viața mea. Îmi pare rău că am devenit iar omul care eram înainte să o întâlnesc.. 

Căci ea, numai ea, doar ea, mă făcea să îmi doresc să mut munții dacă vreau cu adevărat să văd marea ascunsă în spatele lor. Îmi dădea curaj…nu spunându-mi să fiu brav, ci împingându-mă în fața fricii ca să învăț ce e ea și să o înfrâng. Mă facea să îmi doresc…să o doresc pe ea.

Iar acum…îi zâmbește lui…iar eu, doar o privesc, căci și ea mă privește înapoi uneori: fugitiv, bizar, cu teamă. Nu vrea să o văd, doar cu toate acestea, știu că în interiorul ei se duce o luptă grea. Doamne, sper să nu mă fi uitat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s